Arh Design
romana | english
Home

despre noi

despre noi
"Între vorbit şi desenat, eu prefer desenul. Este mai rapid şi lasă mai puţin spaţiu minciunilor."
Le Corbusier
Fiecare dintre noi are dreptul să trăiască într-un mediu construit care să-i înfrumuseţeze viaţa, cu alte cuvinte, fiecare dintre noi are dreptul să trăiască într-un oraş gândit cu respect şi grijă pentru locuitorii săi. Fiecare locuitor al oraşului are dreptul să fie înconjurat de o arhitectură de calitate care să lase impresii durabile, să-l stimuleze şi să-i facă viaţa mai frumoasă.

Fideli acestui principiu, încercăm să punem educaţia şi experienţa noastră profesională în slujba clienţilor noştri dar şi în serviciul comunităţii, locuitorilor oraşului.

Pentru noi, fiecare proiect angajat, indiferent de scara proiectului, mic sau mare, public sau privat, client bogat sau mai puţin avut, este tratat ca un studiu neterminat, sursă de inovaţie şi redescoperire a construcţiei. Această abordare face ca fiecare proiect, fiecare construcţie, să fie continuarea unui studiu care se finalizează printr-un proiect şi o construcţie proprie fiecărui client, construcţie care-l reprezintă.

Această dorinţă de inovaţie este susţinută prin explorarea continuă a posibilităţilor create de materiale, forme, construcţii, utilizarea inteligentă a resurselor naturale şi conservarea mediului înconjurător natural dar şi construit.

Lucrul în echipă stă la baza strădaniei noastre de a fi partenerii clienţilor noştri. Numai alături de o echipă formată din profesionişti cu experienţă, dinamici şi flexibili, care cunosc legea comunicării şi legea compromisului, putem asigura pentru clienţii noştri proiecte de calitate, predate la timp şi încadrate în limitele bugetului alocat.

Suntem onoraţi şi totodată mândri de a fi alături de clienţii noştri în demersul lor de a construi. În spiritul transparenţei în relaţia cu clientul, îl ajutăm să înţeleagă spaţiul, să descopere că o construcţie este mult mai mult decât o alăturare de funcţiuni sau materiale. Acest parteneriat face ca fiecare client să obţină o clădire care să-i fie proprie, însă o clădire integrată în contextul urban al oraşului, în armonie cu tradiţia locului, moştenirea culturală şi cadrul natural care o înconjoară.
despre noi
ARH-DESIGN este o societate comercială cu răspundere limitata înfiinţată în anul 1996 de către arh. Botos Adalbert. Oferim servicii profesionale în domeniul proiectării de arhitectură şi inginerie, amenajări interioare şi urbanism.
Obiectul principal de activitate al firmei noastre este realizarea de:

>> Proiecte pentru construcţii civile şi industriale, construcţii administrative şi social-culturale

>> Modernizări, modificări, reamenajări şi restaurări de construcţii existente

>> Proiecte pentru amenajări interioare

>> Proiecte de urbanism, amenajarea teritoriului şi peisagistică

>> Realizarea de documentaţii tehnico-economice în vederea licitării lucrărilor de execuţie

>> Proiecte pentru instalaţii sanitare, termice, ventilaţii, electrice, edilitare, drumuri

>> Documentaţii pentru obţinerea de avize, acorduri, autorizaţii, studii de prefezabilitate, studii de fezabilitate
Declaratie de mediu >
Copyright © 2009-2022 Arh Design. Toate drepturile rezervate